Consultanță, implementare și cursuri Excel pentru companii

Soluții adaptate modului în care funcționează compania ta, de la analiza situației actuale până la implementare, optimizare și dezvoltarea echipei.

Soluții Excel pentru companii care vor decizii mai rapide și mai bine fundamentate

Indiferent de dimensiunea companiei, un sistem Excel bine gândit îți oferă procese mai clare, informații mai utile și mai mult timp câștigat pentru ceea ce contează cu adevărat.

Un sistem Excel bun începe înainte de primul raport

Rezultatul depinde de fiecare etapă din proces: de la înțelegerea obiectivelor companiei și organizarea surselor de date, până la construirea rapoartelor și automatizarea lor. Dacă una dintre aceste etape este ignorată, nici rezultatul final nu va fi cel dorit.

La fel cum o ceașcă de cafea bună nu începe în momentul în care apeși butonul espressorului, nici un sistem de raportare eficient nu începe odată cu primul fișier Excel.

Lucrurile bune cer timp

De aceea, fiecare colaborare începe prin înțelegerea modului în care funcționează compania ta și a informațiilor de care ai nevoie pentru a lua decizii. Valoarea apare atunci când întregul sistem este gândit să lucreze pentru tine.

Primul pas este să înțelegem compania

Uneori este suficientă o sesiune de consultanță pentru a sprijini un proiect punctual. Alteori este nevoie de un audit detaliat al surselor și fluxurilor de lucru. Alegerea depinde de situația actuală și de obiectivele companiei, nu de un proces standard.

Consultanță

Mai multe detalii

Audit

Mai multe detalii

Construim soluția potrivită pentru compania ta

Nu toate proiectele pornesc de la zero. Uneori este nevoie de dezvoltarea unui sistem complet nou, iar alteori cea mai bună soluție este optimizarea și automatizarea celui existent. Alegerea depinde de punctul din care pornești și de obiectivele pe care vrei să le atingi.

Optimizare

Mai multe detalii

Implementare

Mai multe detalii

De ce aleg companiile să lucreze cu mine

De-a lungul anilor am lucrat cu companii din domenii diferite, fiecare cu propriile provocări și obiective. De aceea construiesc toate proiectele în jurul modului în care funcționează compania respectivă.

Pun pasiune în ceea ce fac și îmi găsesc inspirația și resursele în provocările întâlnite pe parcurs. Nu renunț până nu găsesc soluții și le adaptez fiecărui context. Pe scurt, livrez excelență!

În fiecare colaborare aduc:

  • Peste 20 de ani de experiență practică în raportare

  • Experiență în companii mari și proiecte complexe

  • Soluții complete și eficiente, adaptate fiecărei companii

  • Conținut personalizat și exemple reale de fluxuri de lucru

  • Accent pe rezultate și pe utilizarea practică a soluției

  • Posibilitatea dezvoltării sistemului pe termen lung

Beneficiile colaborării pentru compania ta

Rapoartele potrivite îți oferă cifre care vorbesc pe limba ta. Ele îți arată ce funcționează, unde apar blocajele și unde merită să acționezi, astfel încât deciziile să fie bazate pe informații clare și relevante.
Un sistem bine gândit începe cu o fundație solidă. Organizăm împreună datele, procesele și modul de raportare astfel încât soluția construită să fie ușor de utilizat, de dezvoltat și de adaptat în timp.
Automatizările și rapoartele bine construite reduc activitățile repetitive și timpul petrecut cu prelucrarea datelor, astfel încât tu și echipa ta să vă puteți concentra pe activitățile care aduc valoare.

Oferă-le colegilor tăi instrumentele și cunoștințele necesare pentru a lucra mai eficient. Cursurile dedicate companiilor sunt adaptate nivelului participanților și includ exemple din activitatea zilnică a unei companii.

Un sistem de raportare nu trebuie refăcut de fiecare dată când compania se schimbă. Soluțiile sunt construite astfel încât să poată fi dezvoltate pe măsură ce apar noi cerințe, procese sau obiective.

Resurse pentru decizii mai bune

Articole, studii de caz și materiale practice care te ajută să înțelegi mai bine raportarea, Excel-ul și procesele din spatele deciziilor bazate pe date.

Cursuri

Mai multe detalii

Blog

Citește articolele

Fiecare companie este diferită.

Dacă vrei să discutăm despre provocările și obiectivele companiei tale, solicită o discuție inițială.

Vreau să discutăm despre:

Prin transmiterea acestui formular, apăsând butonul "Trimite mesaj", confirm că am citit, am înțeles și sunt de acord cu Termenii și Condițiile, Politica de Confidențialitate și Politica de Cookie-uri.